Beauty

Vrei fațete dentare? Dr. Adrian Mina îți spune la ce să fii atent!

Tratamentul cu fațete dentare reprezintă una din cele mai importante proceduri de estetică dentară. Fațetele sunt lucrări protetice ce acoperă fața exterioară a dintelui, cea vizibilă, corectând astfel imperfecțiunile ce țin de forma, alinierea sau culoarea dinților.

Există varianta să optăm pentru fațele prefabricate sau pentru cele realizate la comandă. Diferențele sunt notabile, însă nu mulți cunosc aceste detalii. Medicul stomatolog Adrian Mina ne explică diferențele între cele două topuri de fațete și pentru care este indicat să apelăm în funcție de necesitatea fiecăruia.

“De cele mai multe ori, pacienții vin la cabinet pentru fațete fiindcă nu sunt mulțumiti de modul cum arată datura lor în momentul în care zâmbesc. Când își doresc fațete, ei au la dispoziție două variante: prefabricate sau cele care sunt făcute la comandă”, spune medicul Adrian Mina.

Care sunt, însă, diferențele?

Fațetele prefabricate

 

“În ultimii ani au apărut multe firme producătoare care furnizează piesele gata făcute, pe mărimi, culori și pe forme, iar medicul trebuie doar să le aleagă pe cele potrivite. Procedura aplicării fațetelor este mult mai ușoară și pacientul poate pleca acasă cu zâmbetul mult-dorit după doar o vizită la stomatolog”, spune Adrian Mina.

“Un alt detaliu important al fațetelor prefabricate este prețul. Acestea costă în medie 950-1000 de lei, față de o fațetă realizată la comandă, ce costă între 1500-1800 Lei. Chiar și așa, rezultatul estetic este însă unul remarcabil. În plus, fațetele prefabricate se aplică fără a șlefui prea mult dintele, care este astfel mult mai protejat. Totuși, trebuie să atrag atenția asupra faptului că fațetele prefabricate sunt mai vulnerabile la ciobituri, iar pacientul trebuie să fie atent să nu muște din alimentele dure sau crocante”, explică Adrian Mina.

 

Fațetele făcute la comandă

 

“Fațetele realizate la comandă sunt de o calitate mult mai bună decât cele prefabricate și sunt mult mai rezistente, chiar în cazul mușcăturii din alimente mai dure sau crocante. Forma, mărimea și culoarea lor se stabilesc de comun acord cu pacientul pentru ca rezultatul să fie cel dorit. Sunt însă mai scumpe, cu un preț între 1500 și 1800 de lei pe fațetă, și presupun o șlefuire în profunzime a dintelui”, explică Adrian Mina.

Dr. Adrian Mina este considerat unul din cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numară persoane publice din Romania, dar și de peste hotare.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *