Lifestyle

News Alert – Descoperiti modul sustenabil in care se prepara cafeaua voastra de dimineata

V-ați întrebat vreodată care este drumul pe care îl străbate cafeaua Starbucks, de la boabele proaspăt culese, până în ceașca voastră de cafea pe care o savurați dimineața, în momentele dedicate vouă sau familiei?  

Barista Starbucks sunt pregătiți să vă ofere detaliile captivante ale întregului proces. Porniți în aventură alături de ei spre fermele de cafea din Africa, Asia sau America Latină.

„Când ții în palmă boabele de cafea, este uimitor să te gândești la toată munca care a făcut acest lucru posibil – și câte persoane au contribuit la acest proces. Îți schimbă complet modul în care privești cafeaua”, a declarat Katarzyna Joniec, District Manager Starbucks România, participantă la „Starbucks Origin Trip 2019” – o aventură organizată anual, în care poți explora Rwanda, o țară importantă din marele lanț de cafea al lumii, ce aduce laolaltă parteneri Starbucks, precum Katarzyna, și îi plasează în mijlocul oamenilor care cresc, recoltează și produc boabele de cafea.

Imaginați-vă peisajul: dealurile înverzite de jur împrejur, solul roșu, bogat, mirosul pământului proaspăt brăzdat și zâmbetele largi ale fermierilor. Fermieri de cafea care merg la moară, își pun recolta în săculețul pe care îl fixează de bicicletele lor, străbătând dealurile, sus-jos. Priviți mesele speciale pentru uscare pe care sunt așezate manual boabele de cafea de către producătorii de cafea, femei puternice sau bărbați muncitori.

 „Ceea ce m-a uimit în primele mele luni petrecute la Starbucks, este mândria cu care compania își susține convingerea de a servi cea mai bună cafea posibilă. Cafeaua trebuie să fie cultivată la cele mai înalte standarde de calitate, folosind resurse și practici etice de aprovizionare. Cumpărătorii noștri călătoresc special în acest scop, vizitând personal fermele de cafea pentru a selecta boabe arabica de cea mai bună calitate. Odată ce boabele ajung la centrele noastre pentru a fi prăjite, experții Starbucks evidențiază echilibrul și aroma bogată a cafelei, marcând calitatea acesteia prin intermediul Starbucks Roast”, spune Alex, Starbucks Barista.

În 2015, compania a anunțat că a atins un prag important și anume, 99% din cafeaua Starbucks provine din surse etice, iar procentul rămas, de 1% este lăsat special pentru cercetări, descoperiri și inovații privind noi origini. „Pentru a înțelege mai bine implicarea companiei în obținerea cafelei din surse etice, încă de la începuturile sale, este suficient să subliniem că Starbucks cunoaște numele tuturor fermierilor din lanțul său de aprovizionare (astăzi peste 400.000 de persoane)”, continuă Katarzyna.

Fiind o companie a cărei activitate se bazează pe produse agricole, Starbucks a înțeles cu mult timp în urmă, că planeta este cel mai important partener de afaceri. Reducerea impactului asupra mediului înseamnă mai mult decât simpla economie a consumului de energie și apă. Presupune construirea unor locații și facilități mai eficiente, explorarea unor soluții capabile să contribuie la reciclarea și reducerea deșeurilor, investiții în energie regenerabilă, colaborarea cu fermierii, precum și cu alte industrii și organizații preocupate de schimbările climatice.

„În ultimii trei ani, Starbucks a donat peste 31 de milioane de arbori de cafea agricultorilor din Mexic, Guatemala și El Salvador. Acești copaci rezistenți la schimbările climatice înlocuiesc arborii a căror productivitate a scăzut datorită vârstei și bolilor, cum ar fi, de exemplu, rugina frunzei de cafea”, continuă Alex.

Această abordare sustenabilă a făcut posibil ca voi, fanii Starbucks, să îți poți savura cafeaua fierbinte dintr-o ceașcă de hârtie reciclabilă, sau să te bucuri de o cafea rece, servită într-un recipient cu capac reciclabil, în locul convenționalului pai din plastic.

Așadar, de fiecare dată când vă bucurați de cafeaua preferată de la Starbucks, încercați să vă închipuiți că vă plimbați printre fermele verzi, privind cum se usucă boabele de cafea și purtați o conversație plăcută cu fermierii. Ce i-ați întreba?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *