Style

Floria.ro: 4 milioane de flori livrate in 9 ani de online

Aproape 4 milioane de flori au fost comandate si livrate prin intermediul florariei online Floria.ro care implineste astazi 9 ani de la lansare. Cele mai populare flori raman trandafirii, iar acestia, alaturi de zeci de alte flori, au ajuns atat in tara, cat si in strainatate, din Japonia pana in Dubai si din Filipine pana in Puerto Rico.

Peste 1.5 milioane de trandafiri, de toate culorile,  dar in special rosii, au fost livrati in 9 ani de existenta a Floria.ro. In topul celor mai comandate flori se mai afla, la mare distanta insa, freziile, lalelele, minirosa, alstroemeria sau crinul peruvian, lisanthus, gerbera, crizantemele si irisii. Cel mai comandat aranjament a fost buchetul zilei, care este o creatie proprie Floria.ro si care, asa cum ii spune numele, este pregatit zilnic de designerii florali, din flori de sezon. Acest buchet a fost comandat de peste 11.000 de ori.

Trandafirii, cele mai dorite flori

In topul celor mai populare buchete se afla buchetele de trandafiri, cate 5, 7, 9 sau 11 flori, rosii, albi, uneori chiar si din alte culori. Printre cele mai iubite aranjamente se numara creatiile floristilor care se regasesc pe site sub denumirea Vise colorate, Pasiune inocenta sau Dragoste nemarginita.

Toate acestea sunt aranjamente cu un aer romantic, fiind de cele mai multe ori daruite partenerei de viata, cu diferite ocazii, de la aniversarea casatoriei pana la ziua de nastere. De asemenea, colectiile periodice, de sezon, create de designerii nostri cu diferite ocazii si tematici au crescut in popularitate, mai ales ca ele se incadreaza in tendinte. De exemplu, pentru aceasta vara am pregatit, printre altele, colectia Pink Jungle, care duce cu gandul la vacante extice. Flori neobisnuite, combinate cu vedetele verii, culori vibrante, elemente care te duc cu gandul la verdeata luxurianta din jungla – acestea au fost principiile dupa care a fost creata aceasta colectie, a precizat Marina Popescu, director general Floria.ro.

Pentru a marca cei 9 ani de prezenta online, designerii au pregatit o colectie si o campanie speciala. Cele mai iubite flori din cei 9 ani de Floria.ro au fost stranse in buchete de cate 9 fire, in cele mai populare culori: rosu, roz, galben, alb, orange, violet. Toate acest buchete beneficiaza de o reducere de 9%.

De la cea mai spectaculoasa comanda, la cele mai active orase

In cei 9 ani, cea mai spectaculoasa comanda, desi nu cea mai mare, a fost a unui client care a dorit sa-si surprinda partenera de viata cu 9 buchete de cate 101 trandafiri, o inima de trandafiri si o sampanie, care i-au fost livrate toate in aceeasi zi.

Traficul pe dispozitivele mobile a crescut de la an la an, iar numarul de comanzi facute de pe mobil a crescut cu peste 30% in 2018. Cea mai mare valoare a unei comenzi facute de o persoana fizica a fost de 2.300 de euro, in timp ce cea mai mare comanda corporate s-a ridicat la 8.500 de euro.

De altfel, in cei 9 ani de existenta, Floria a extins divizia de retail in afara platformei de comezi online, ajungand la 6 florarii. De asemenea, grupul a devenit un jucator important pe segmentul corporate si B2B. Astfel, incepand cu 2018, Grupul Floria actioneaza ca broker de flori activ la nivel national si a devenit alternativa locala la brokerii de flori din Olanda. Divizia B2B cuprinde vanzari engros catre clienti tip key account (hypermarketuri si supermarketuri) si IMM (floristi, florarii si depozite de flori).

Floria.ro livreaza gratuit in doua ore de la comanda in toata tara, iar cele mai multe comenzi au fost facute in Capitala, Constanta si Iasi. Zona centrala a tarii a fost de asemenea foarte activa pe acest segment, printre cele mai active orase numarandu-se Ploiesti, Brasov, Cluj-Napoca, Sibiu si nu numai. Totodata, florile comandate de pe Floria.ro au ajuns si in destinatii exotice, precum Tokyo, Manila sau Hong Kong.

Despre Floria

Floria.ro conduce in topul vanzarilor online de flori, implinind anul acesta 9 ani de existenta. Floria.ro a castigat de sase ori titlul “Floraria Anului” la Gala Premiilor eCommerce si din mai 2015 este Furnizorul Oficial al Casei Regale a Romaniei pentru buchete si aranjamente. In 2019 a fost floristul oficial al vizitei papale in Romania.

Reteaua de florarii Floria cuprinde 4 florarii in Bucuresti, in Piata Dorobanti, bd. Ion Campineanu, Afi Cotroceni si Baneasa Shopping City, precum si o florarie in Aeroportul Otopeni si una in Ploiesti.

Grupul Floria opereaza floraria online Floria.ro (Floria Network SRL), reteaua de florarii Floria(Florariile Floria SRL), proiecte peisagistice si décor pentru evenimente (Floria Projects SRL), distributie de flori si plante catre retailul de tip IKA (Floria Retail SRL), precum si vanzari engros (Floria International Wholesale SRL).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *