Fashion

TOMMY HILFIGER ȘI LEWIS HAMILTON CONTINUĂ DEZVOLTAREA CĂLĂTORIEI SUSTENABILITĂȚII ȘI A MESAJULUI „STYLE FOR ALL” PRIN CO-CREAȚIA COLECȚIEI DE TOAMNĂ 2020

Cea de-a cincea colecție realizată prin colaborarea dintre Tommy Hilfiger și campionul la Formula 1 ™, Lewis Hamilton, pune în evidență misiunea continuă de sustenabilitate a brand-ului bazată pe Nimic Nu Se Pierde și Toată Lumea Este Inclusă.”

Tommy Hilfiger anunță lansarea colecției de Toamnă 2020 TommyXLewis, aceasta fiind cea de-a cincea colaborare cu Lewis Hamilton, cel care a câșitgat de șase ori Campionatul Mercedes-AMG Petronas Formula 1TM și care este ambasadorul global al brand-ului. Bazându-se pe călătoria de sustenabilitate pe care Tommy Hilfiger și Lewis Hamilton o parcurg chiar de la începutul parteneriatului, colecția are rezultate deosebite în misiunea lui Tommy Hilfiger de a crea modă prin care „nimic nu se pierde și toată lumea este inclusă”, folosindu-se în aproape 80% din colecție denim reciclat 100%, bumbac organic și materiale post-consum reciclate. De asemenea, conține piese neutre din punct de vedere al genului, sărbătorind filosofia „Syle for All” , pe care se bazează colaborarea – acea convingere conform căreia un stil extraordinar poate să elimine orice barieră legată de sex, vârstă, etnicitate și siluetă. Colecția de Toamnă 2020 TommyXLewis va fi disponibilă în magazinele selecționate, la nivel global, începând cu 5 octombrie 2020.

Cea de-a cincea noastră colaborare continuă să promoveze cauzele care sunt cele mai importante pentru noi”, a spus Tommy Hilfiger. „Pentru colecția de Toamnă 2020, eu și Lewis ne-am dorit să creăm cea mai puternică materializare a valorilor TommyXLewis. Am găsit noi modalități de a întruchipa misiunea de sustenabilitate și focusul „Style for All”, rămânând în același timp fidel clasicului ADN american, mereu cool, specific brand-ului TOMMY HILFIGER. Rezultatul este fresh, îndrăzneț și este unul de care suntem foarte încântați să-l împărtășim cu fanii din întreaga lume.

Colaborarea TommyXLewis reprezintă intersectarea creativă a două lumi: puternica moștenire americană a brand-ului și stilul contemporan de îmbrăcăminte de stradă al lui Lewis, prin care stiluri iconice de design sunt celebrate, întruchipând  spiritul american modern. Rezultatul este un nou street style, de inspirație globală. Găsindu-și inspirația în arhivele bogate ale brand-ului, colecția prezintă influențe ale unor piese iconice de arhivă, care au fost reinventate prin folosirea  unor materiale mai durabile, siluete tip „Style for All” și creare de noi mesaje de impact. Fiind un brand care a susținut întotdeauna optimismul hotărât, mesajul colecției de Toamnă 2020, „CREATE UNITY”, prezentat sub mai multe forme, a fost ales cu scopul de a inspira fanii să se unească pentru cauzele în care cred și să împărtășească acest mesaj de pace cu lumea.

Evoluția mea ca designer și colaborator al colecțiilor TommyXLewis a fost o călătorie incredibilă ”, a spus Lewis Hamilton. „În ultimele cinci sezoane, mi-a plăcut enorm să lucrez cu Tommy și împreună să depășim granițe, să ne asumăm riscuri creative și să reușim să surprindem propriul meu stil în design-ul abordat. Noua noastră colecție de Toamnă 2020 întruchipează tot ceea ceea ce noi susținem – de la exprimare personală autentică la incluzivitate și sustenabilitate – în același timp continuând să ne bazăm pe estetica TommyXLewis pe care am construit-o. Nu am putea fi mai mândri de ceea ce am creat împreună.”

Îmbrăcămintea pentru exterior atinge echilibrul modernist perfect prin contrastarea siluetelor brutale, utilitare, cu materiale moi, de pluș, precum pielea falsă de căprioară și geci de puf din materiale reciclate. La design-ul original alb-negru se adaugă pieselor un touch monocromatic cu tonalități neutre, în timp ce culori incitante precum violetul puternic și galbenul atrag privirea. Piesele inspirate din stilul clasei muncitoare, precum ar fi cizmele de drumeție, contrastează cu mix-uri pufoase, confortabile, de pantaloni casual, hanorace cu glugă și pantaloni de trening. Având tipuri de design neutre din punct de vedere al genului și cu accent pe metode de producție sustenabile, colecția de Toamnă 2020 duce mesajul stilului pentru toți și al sustenabilității pe noi culmi.

Prietenii și fanii brand-ului sunt invitați să se alăture conversației în social media folosind #TommyHilfiger, #TommyXLewis și @TommyHilfiger, @LewisHamilton.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *