Fashion

CEL MAI MARE MAGAZIN TOPSHOP TOPMAN DIN SUD-ESTUL EUROPEI SE DESCHIDE LA BĂNEASA SHOPPING CITY PE 8 NOIEMBRIE

Cel mai mare magazin din Sud-Estul Europei, al brandurilor britanice de modă, TOPSHOP TOPMAN, se va deschide pe 8 noiembrie, la Băneasa Shopping City. Iubitorii brandului britanic sunt așteptați în impresionantul spațiu comercial de peste 1.200mp, dispus pe două etaje, începând cu ora 10 dimineața.

Două dintre surprizele cu care sunt așteptați clienții de către grupul Voici la Mode, deținătorul francizei în România, constă în faptul că primii 100 de vizitatori care se vor prezenta în fața magazinului în dimineața inaugurării vor primi un card de cumpărături de 100 Lei, iar primii 1 000 de clienți care vor face achiziții de minimum 100 lei în weekend-ul de deschidere (9-11 noiembrie), vor primi cadou o geantă de cumpărături personalizată cu TOPSHOP TOPMAN.

De asemenea, noua locație considerată flagship store, va pune la dispoziția clienților și vizitatorilor săi care își doresc și un strop de relaxare pe lângă sesiunile de shopping, servicii de înfrumusețare express (manichiură, pensat, make-up & hair styling) în salonul special amenajat de către BROW BAR & MORE– binecunoscutul lanț de saloane de înfrumusețare . 

Direct din Londra, flagship-store-ul TOPSHOP TOPMAN Baneasa Shopping City va gazdui si pop-up shop-uri exclusive ale catorva designeri londonezi, printre care Jovonna London, WHYTE STUDIO, AoC (Absence of Colour) si Ragged Priest. Totodata, clientii isi vor putea personaliza bijuteriile semnate Lisa Angel la un pop-up bar amenajat in magazin.

„Pentru noi este o mare bucurie sa anunțăm deschiderea celui de-al doilea magazin TOPSHOP TOPMAN  din România, care de altfel este și cel mai mare din Sud-Estul Europei. Acum putem oferi clienților noștri o gamă variată de articole vestimentare, accesorii și noi branduri, unele dintre acestea fiind disponibile exclusiv în magazinul nostru din Băneasa Shopping City. La acestea se adaugă și serviciului de Personal Shopping, dar și cele de înfrumusețare express, pentru o experiență de shopping de înaltă clasă.”declară Michael Antoniades – General Manager, Topshop Topman, Romania & Cipru

Tot în weekend-ul de deschidere, atmosfera va fi completată de sesiuni live de muzică, asigurate de un DJ chiar din inima magazinului, dar și surprize de tipul “Răzuiești și câștigi” prin care vizitatorii Băneasa Shopping City vor avea șansa de a câștiga un STYLE UPDATE[1]în valoare de 2000 Lei.P

DESPRE TOPSHOP 

Topshop este un retailer dinamic, care conectează oamenii cu tot ce înseamnă avangarda în materie de fashion, stil și cultură. Peste 300 de noi modele must have, din colecțiile mainline și cele de accesorii, sunt lansate săptămânal; de asemenea, brandul propune o colecție denim extrem de versatilă, colecție care vinde global o pereche la fiecare 10 secunde.

Recunoscuți ca fiind partenerii designului original și campioni în susținerea noilor talente, lista personalităților de seamă care au făcut parte din campaniile Topshop conține nume precum Cara Delevingne, Karlie Kloss, Jourdan Dunn, precum și Gigi și Bella Hadid. Colecții capsulă Topshop în colaborare cu designeri de renume au căpătat deja recunoaștere mondială, în special colaborările cu iconicul super model Kate Moss, mult apreciații designeri britanici JW Anderson, Christopher Kane și Joanathan Saunders, și recenta colaborare cu premiatul designer Michael Halpern. Inovația permanentă, parteneriatele tehnologice exclusive cu Oculus Rift și platformele sociale – precum Twitter, Facebook și Pinterest – asigură recunoașterea retailer-ului ca fiind un lider digital și mereu în linia întâi a viitorului.

Topshop oferă gratuit serviciul premium de Personal Shopping și Styling doar într-o selecție de magazine din cele 604, parteneri digitali și francize prezente în peste 35 de țări. Magazinul principal al brandului, din Oxford Street, Londra are peste 1000 de metri pătrați și primește în jur de 400,000 de vizitatori săptămânal. Topshop.com atrage în medie 4.5 milioane de vizitatori săptămânali, fie că sunt pe mobil, tabletă sau desktop și livrează în peste 100 de țări folosind o platformă tranzacțională dedicată în 9 dintre ele. Topshop.com oferă consumatorilor, fanilor și celor care urmăresc brandul o experiență de shopping interactivă și greu de egalat.


[1]Concurs supus unor termene și condiții. Regulamentul va fi disponibil în magazinul TOPSHOP TOPMAN din Băneasa Shopping City.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *