-
Expoziție foto cu portrete ale unor femei care au trecut prin cancer și au învățat să își recâștige feminitatea
Expoziția „Curajul de a celebra viața” reunește portretele a 16 femei care au parcurs programul „Feminitate după cancer” al Asociației Imunis și este găzduită de Institutul Cervantes până pe 4 noiembrie. Expoziția și programul din care face parte sunt o pledoarie pentru încurajarea tuturor femeilor care au primit un diagnostic oncologic să includă în procesul lor de vindecare și recalibrarea feminității. Programul „Feminitate după cancer” a ajuns anul acesta la a patra ediție. La program au participat 55 femei care în urma tratamentului – operații, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, alte tratamente adjuvante – și-au pierdut încrederea în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut libidoul ori un atribut…
-
ZAIN – Festivalul de creativitate de la Cluj. “The Future of Work”
Cea de a 5-a ediție a Festivalului de creativitate ZAIN de la Cluj are loc anul acesta în perioada 29 septembrie – 2 octombrie. După un hiatus de 3 ani, echipa ZAIN reia conversațiile din același punct de pornire din care a realizat ZAIN 4, când motto-ul a fost “Design starts with a blank page”. “The Future of Work” este o invitație la dialoguri, după aproape 3 ani de “work remote”, de întâlniri în spațiul virtual și o expunere masivă în Social Media. “The Future of Work” este despre o concluzie la care au ajuns toți cei implicați în acest proiect complex: Creativitatea este cea care va face pământul să…
-
Călărie, muzică și noblețe la Karpatia Horse Show 2022
Karpatia Horse Show devine evenimentul hipic în care sportul ecvestru își dă întâlnire cu muzica! Unul dintre cele mai așteptate evenimente de echitație și lifestyle ecvestru din România și sud-estul Europei, ce va avea loc în weekend-ul 23-25 septembrie, Karpatia Horse Show își așteaptă spectatorii pe Domeniul Cantacuzino din Florești (Prahova). Competiția debutează vineri, 23 septembrie începând cu ora 14.00, unde pe arena principală vor avea loc Concursurile Complet Naționale (Novici, Prenovici) și Internaționale (1 * și 2*) la proba Dresaj, iar pe arena secundară va avea loc proba Dresaj din cadrul Concursului de Working Equitation, o disciplină nouă și mai puțin cunoscută românilor. Începând cu ora 18.00, pe Scena Micului Trianon, încep concertele de jazz live, în fața…
-
Reguli de urmat pentru cel mai bun ceai cu gheata!
Ceaiul cu gheata este o bautura perfecta pentru zilele caniculare si extrem de usor de pregatit. Ceaiul cu gheata este preferat chiar si de cei carora in mod normal nu le place ceaiul. Cu siguranta cei mai multi dintre noi deja au in casa toate ingredientele necesare pentru a pregati un delicios de ceai cu gheata. Pe langa inspiratie avem nevoie de cateva pliculete de ceai, apa si putin zahar sau miere. Pregatirea ceaiului cu gheata de la zero va permite, de asemenea, sa controlati cantitatea de zahar pe care o utilizati sau il puteti elimina cu totul si sa adaugati doar lamaie pentru a obtine o bautura perfecta. Asadar,…
-
O primavara cu sanatate din natura
Bacteriile, virusurile, praful, polenul, afectiunile sistemului imunitar sunt doar cativa dintre factorii care pot cauza boli ale sistemului respirator. Si de aici, incepe povestea. Avem afectiuni ale aparatului respirator superior, dar si ale celui inferior. Avem raceli, gripe, alergii, laringite, faringite, sinuzite si alte boli mai grave, legate de starea de sanatate a plamanilor. Dupa doi ani si ceva de pandemie, ne confruntam cu noi provocari, mai ales pe fondul ridicarilor restrictiilor si eliminarea obligativitatii purtarii mastii. Avem in fata un val de gripe, alergii si raceli. Raceala ne da batai de cap, indiferent de varsta. Dar ce este ea? Este o infectie comuna a aparatului respirator superior, care este…
-
illy Art Collection creată de Mona Hatoum a ajuns în România
Noua colecție de cești în ediție limitată illy Art Collection poartă semnătura artistei internaționale Mona Hatoum. Lansată la finele anului trecut, la Frieze London și Fiac Paris, colecția de cești poate fi achiziționată acum de pe site-ul www.coffeeandme.ro, distribuitorul oficial illycaffè în România. Născută la Beirut, într-o familie palestiniană, Mona Hatoum s-a mutat la Londra în anul 1975, după începerea războiului civil din Liban. Și-a început cariera artistică la mijlocul anilor ’80 cu o serie de lucrări video & performance. În decada următoare, artista a experimentat cu predilecție zona de instalație și sculptură, toate lucrările sale devenind recognoscibile prin puternicele mesaje poetice și politice. Pentru colecția de cești illycaffè, Mona Hatoum…
-
Astăzi începe a treia ediție LibFest, târgul online de carte organizat de Libris între 11-14 aprilie
4 zile-maraton cu peste 100 de dialoguri și experiențe culturale, lansări de carte și dezbateri pe marginea cărților și subiectelor de actualitate; Raed Arafat, Armand Goșu, Teodor Baconschi, Vasile Ernu, Mirela Retegan, Gáspár György, Gabriel Diaconu și mulți alții, invitați la dezbateri pornind de la conflictul din Ucraina; Reduceri de până la 82% la 250.000 de titluri; Cea de-a treia ediție a LibFest – târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris – va fi marcată de contextul socio-politic actual și va avea loc în perioada 11-14 aprilie. În cele 4 zile-maraton de evenimente, sub umbrela #LibrisTalks autori, creatori de conținut și experți intră în dialog pe tema situației…
-
Acvatic Bebe Club deschide un nou club de educație acvatică pentru bebeluși
Acvatic Bebe Club anunță deschiderea unui al doilea club, în zona de nord a Capitalei, oferind lecții de educație acvatică pentru copii cu vârsta între 2 luni și 4 ani. Ședințele de educație acvatică pentru bebeluși și copii mici se desfășoară exclusiv individual, după metoda proprie, în condiții de maximă siguranță sanitară. Dotările din noul sediu au fost adaptate contextului pandemic, investiția totală în noul sediu fiind de 175.000 de euro. Cercetările arată că înotul început de la vârsta de 4-6 luni poate dezvolta abilități de comunicare și socializare, reglează apetitul și programul de somn, reduce anxietatea de separare și întărește sistemul imunitar. De asemenea, educația acvatică duce la creșterea…
-
Easybitez.ro: Gătitul acasă – trendul adus de pandemie care se va menține Valentine’s Day special: Meal Kits&Home Cooking în cuplu
În plin val pandemic, un Valentine’s Day reușit nu mai înseamnă o cină romantică în oraș. În ultimii doi ani, frecvența de vizitare a restaurantelor a cunoscut o scădere drastică, chiar și după relaxarea restricțiilor, iar schimbarea comportamentului de consum a creionat noi obiceiuri și rutine, printre principalele tendințe, numărându-se gătitul acasă și orientarea spre un stil de viață sănătos și sustenabil. Lansat în ultimul trimestru al anului trecut, EasyBitez.ro, un concept inedit și nou pe piața din România, ține cont de toate aceste tendințe și livrează acasă ingrediente fresh, gata cântărite și numerotate, împreună cu rețeta aferentă, astfel încât oricine să poată găti acasă mese ca la restaurant. Chiar…
-
Floria.ro: Trandafirii, la concurenta cu florile exotice de Ziua Indragostitilor Bugetul mediu, cu 30% mai mare decat o zi obisnuita
Desi trandafirul rosu a fost vedeta ultimilor ani de Ziua Indragostitilor, pandemia a schimbat comportamentul de consum, dar si clientii florariilor online, arata datele Floria.ro. Astfel, in timp ce barbatii care pregatesc o cerere in casatorie sau sunt la inceput de relatie prefera in continuare trandafirii, cei aflati in relatii de lunga durata aleg buchete cu flori exotice, aranjamente florale speciale, care contin preferatele partenerelor. Primele comenzi pentru Ziua Indragostitilor sunt plasate in ianuarie. Bugetul mediu/comanda creste cu 30% fata de restul anului, insa unii clienti platesc si cateva mii de lei pentru o singura comanda. Daca aveai impresia ca pandemia ne-a facut mai putin romantici, afla ca realitatea este…